SANKT PETERSBURG – Cu banii Gazprom, Rusia se va putea mândri cu a doua cea mai înaltă clădire din lume: 703 metri, 150 de etaje şi va fi ridicată la Sankt Petersburg, lângă o altă clădire care deţine deja titlul de cea mai înaltă din Europa, relateazăCNN.
Clădirea „zgârie nori” nu va avea constructor rus, ci scoțian, care promite că va fi un zgârie-nori spectaculos şi că va avea cel mai bun design din punctul de vedere al consumului redus de energie. Şi chiar dacă va fi pe locul al doilea după Burj Khalifa (care are 828 de metri), clădirea din Rusia va avea cel mai înalt etaj ocupat, la aproape 600 de metri înălţime.
În prezent, a doua cea mai înaltă clădire din lume este Shanghai Tower, cu 632 de metri.
Turnul de la periferia Sankt Petersburgului se va numi Centrul Lahta II și a fost proiectat de biroul de arhitectură Kettle Collective. Va avea forma unui turn alungit, cu caneluri care-i străbat suprafața, dând impresia unei clădiri „răsucite”. Va fi construită în apropierea primului Centru Lahta, cel mai înalt zgârie-nori din Europa, unde acum este sediul gigantului rus Gazprom.
Viitorul zgârie-nori va fi ridicat pe malul Golfului Finlandei și va găzdui spații de birouri, dar și locuințe și spații de relaxare. Gazprom, care este proprietarul terenului principal, anunță într-un comunicat că noul turn va avea cel mai înalt punct de observație pentru o clădire, care va fi situat la o înălțime de 590 de metri deasupra mării.
„Design-ul este și estetic, și funcțional, pentru că va reduce considerabil forța vântului la impactul cu structura”, arată firma de arhitectură, aceeași care a proiectat și actualul sediu Gazprom.
Vor un turn cu o înălțime de un kilometru
Kettle Collective și Gazprom nu au indicat un calendar al ridicării clădirii și nici măcar nu au anunțat când va începe șantierul sau când ar urma să se încheie lucrările la Centrul Lahta II. Gazprom precizează însă că proiectul va fi realizat de o societate înființată special, care nu va fi afiliată gigantului energetic și care va fi finanțată separat de programul de investiții al companiei.
Însă chiar dacă va fi ridicat rapid, Centrul Lahta II s-ar putea să nu rămână prea mult a doua cea mai înaltă clădire din lume. Însăși supremația Burj Khalifa din Dubai este amenințată de proiectul unui alt turn: Jeddah Tower, care va fi înălțat în orașul cu același nume din Arabia Saudită.
Clădirea ar urma să se înalțe pe verticală pe nu mai puțin de un kilometru, ceva nemaivăzut. Șantierul la acest zgârie-nori a fost inaugurat în 2013, dar lucrările au înregistrat întârzieri și au fost oprite în 2018. Arhitectul american care l-a conceput, Adrian Smith, declara la începutul acestei luni că speră totuși că se vor relua în curând. Iată cum arată sau cum vor arăta cele mai înalte clădiri din lume: