„Ca după război”, aşa a descris noul preşedinte al Consiliului Judeţean Ilie Bolojan starea în care fosta conducere a lăsat sediul instituţiei după pierderea alegerilor, scrie ebihoreanul. „Cred că mai sunt nişte poze făcute”, i-a aruncat Bolojan fostului vicepreşedinte Ioan Mang, când acesta a susţinut că în ultimii patru ani CJ Bihor a fost administrat bine.
BIHOREANULa intrat în posesia unor fotografii de tipul celor la care s-a referit Bolojan, care confirmă că noua conducere a CJ a preluat nu doar un aparat birocratic în degringoladă şi trândav, ci şi o clădire plină de mizerie, depusă pe pardoseli, pe pereţi şi pe obiectele de mobilier, multe piese ale acestuia fiind rupte şi scoase pe holurile din faţa birourilor, şi puse claie peste grămadă.
Au blocat coridoarele cu mobilier
În clădirea din Parcul Traian, încă de la intrarea din dreapta, accesul către cabinetul preşedintelui CJ a fost presărat cu scaune, mese, dulapuri din PAL melaminat şi fişete metalice de mult scoase din uz, dar anume plasate pe coridor după încheierea alegerilor locale, în aşteptarea „cum se cuvine” a lui Bolojan.
„Din fostul lui birou, Pásztor a scos într-adevăr nu numai steagul Ungariei, ci şi tablourile de pe pereţi, cu cuie cu tot, dar şi cu tencuială”, a explicatBIHOREANULUIo funcţionară care a văzut încăperea în dimineaţa de 19 octombrie, când a fost constituit noul CJ, iar Bolojan a depus jurământul şi şi-a preluat biroul.
Aceeaşi „recuzită” a încărcat şi coridorul către biroul ocupat de fostul vicepreşedinte Traian Bodea, preluat de liberalul Călin Gal. Deşi în vremea în care încăperea era folosită de Bodea calea de acces era liberă, fără niciun fel de obiecte de inventar depozitate de-a lungul coridorului, după ce acesta a încetat să mai treacă prin sediul CJ, coridorul a fost anume umplut cu deşeuri de mobilier şi cu alte obiecte de inventar nefolosite.
De altfel, în fotografii se văd nu mai puţin de trei imprimante multifuncţionale puse una lângă alta, mese, scaune, fişete, bibliorafturi şi cuiere intenţionat îngrămădite.
În plus, mărturisesc surseleBIHOREANULUI, pereţii au fost loviţi şi murdăriţi, aşa încât necesită o igienizare serioasă, urmată de zugrăvire. Ceea ce spune totul despre cât de buni „gospodari” au fost şefii CJ de până luna asta, cât preţ au pus pe curăţenie şi ce „obraz” au vrut să arate la plecare…
Sursa: Bihoreanul
Fii la curent cu ultimele noutăți
Discussion about this post