Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a sesizat, vineri, Curtea Constituţională asupra unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sanctionarea faptelor de corupţie, pe tema completelor specializate. Cu alte cuvinte, Iordache a preluat strategia apărării în dosarul angajărilor fictive la Direcția Copilului Teleorman, dosar în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.
Liderul PSD a cerut Completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) rejudecarea procesului angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman și casarea sentinţei de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Motiv – verdictul ar fi fost dat de un complet neconstituțional, potrivit documentului formulat de Liviu Dragnea prin avocaţii săi.
Întrebat astăzi, în cadrul ședinței CEx PSD, despre sesizarea lui Florin Iordache, Liviu Dragnea a răspuns că a fost informat în prealabil de acesta și că decizia nu a făcut-o în numele Camerei Deputaţilor, ci ca preşedinte al Camerei Deputaţilor deoarece există un conflict juridic de natură constituţională.
” Am vorbit cu Florin Iordache astăzi, înainte de Comitetul Executiv. M-a informat că a luat această decizie vineri. L-am întrebat şi mi-a răspuns foarte simplu: în opinia lui, şi a făcut-o nu în numele Camerei Deputaţilor, ci ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că în opinia lui este un conflict juridic de natură constituţională şi că acolo nu s-a respectat legea, care era obligatoriu să existe completuri specializate de trei ” a declarat Liviu Dragnea.
Florin Iordache a confirmat, luni, că a sesizat Curtea Constituţională privind un conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie. Întrebat dacă există o coincidenţă că acest lucru a fost cerut şi de avocaţii săi în instanţă, Dragnea a răspuns: „Este o coincidenţă că respir acelaşi aer cu mulţi oameni”, conform G4Media.