Astăzi, Guvernul discută în ședință un proiect de hotărâre pentru realizarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului București, potrivit ordinii de zi a ședinței făcute publice de biroul de presă.
Finanțarea proiectului va fi realizată de la bugetul de stat (Ministerul Mediului), deși în multe alte orașe din țară obiective similare au fost realizate de municipalități cu fonduri europene.
Până acum, Primăria București, indiferent de numele primarului – Sorin Oprescu sau Gabriela Firea – s-a dovedit incapabilă să amenajeze în Capitală un sistem funcțional de piste pentru bicicliști.
Exemple de orașe care și-au construit pistele cu fonduri europene: Călărași, Hunedoara, Cernavodă, Sibiu.