Într-o intervenție telefonică pentru RomâniaTV, preşedintele PRO România, Victor Ponta, a susținut că organizarea alegerilor locale în septembrie reprezintă o crimă la adresa românilor.
‘Nu poți spune că amâni deschiderea scolilor, dar nu și alegerile. Cum poți să zici că nu deschizi restaurantele sau că nu ne putem întâlni peste 20 în public, la o zi de naștere sau ceva, dar putem face alegeri? Nu au logică cele două lucruri. Alegerile sunt o crimă împotriva românilor, iar PSD este complice. Este o alianță perfectă intre PSD si PNL.’
Liderul pro România, alături de Călin Popescu Tăriceanu, a fost unul dintre cei mai vehemenți artizani ai relaxării bolnave, soldată cu creșterea galopantă a cazurilor de coronavirus la nivel național. De altfel, el s-a opus prelungirii stării de alertă și a votat și împotriva Legii carantinei.
În ceea ce privește analogia cu închiderea școlilor, Ponta încearcă din nou să manipuleze populația, exprimarea votului nefiind o activitate cotidiană, ci un eveniment care poate fi monitorizat pentru respectarea măsurilor de protecție (distanță socială și purtarea măștilor).
Motivul ascuns al contestării datei alegerilor locale este, de fapt, plasarea partidului său în sondaje. De exemplu, la ultimul sondaj centrat pe opțiunea de vot la alegerile locale, arată că partidul lui Ponta este mai mic decât pare.
Realizat de Biroul de Cercetări Sociale, în perioada 1-7 mai, sondajul relevă că la alegerile locale 32,7% dintre respondenţi intenţionează să voteze cu candidatul PNL, 25,3% cu candidatul PSD, iar 19,8% cu candidatul USR-PLUS.
De asemenea, 5,9% vor opta pentru candidatul UDMR, 5,3% pentru cel al PMP, 5,2% Pro România, 1,7% ALDE, 1% Partidul Verde şi 3% vor alege candidatul altui partid. 27,8% dintre respondenţi au declarat că nu vor vota sau ca sunt nehotărâţi.
Discussion about this post