Ester Alexandra Creţu ( Ester Peony), reprezentanta României la Eurovision 2019, are origini româneşti, dar pasiunea pentru muzică a descoperit-o la Montreal, în Canada, unde locuia cu familia.
Artista este născută în România, dar copilaria și-a petrecut-o în Canada
Ester s-a născut în anul 1993, la Câmpulung. Ea şi-a petrecut copilăria în Canada, unde a început să studieze jazz-ul la vârsta de 8 ani. Patru ani mai târziu, ea s-a întors în România, unde a fost înscrisă de părinţi la Liceul de Artă ”Dinu Lipatti” din Piteşti, secţia Pian. La 13 ani, s-a transferat la secţia chitară clasică şi în clasa a IX-a si-a continuat studiile la secţia Canto Clasic.
În anul 2013, Ester a fost admisă la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Acolo, ea s-a întors la prima dragoste: jazz-ul. Ulterior a început să compună pentru artişti precum Pepe, Tamy, Sylvia şi Dj Rynno.
Tânăra artistă a lansat prima piesă proprie, ”Sub aripa ta”, aceasta fiind compusă de Mahia Beldo. Versurile au fost scrise de cunoscutul artist Doddy. Piesa s-a clasat mai multe săptămâni în topurile radiourilor şi posturilor TV autohtone.
Ulterior, Ester a început să concerteze cu Vescan Puya, Doddy şi Anastasia. Primul ei EP, ”Dig it” lansat în 2018.
În luna februarie, Ester Peony a reuşit să se claseze pe primul loc, cu piesa ”On a Sunday”, în finala selecţiei naţionale Eurovision 2019, ceea ce înseamnă că ea ne va reprezenta ţara la concursul international de la Tel Aviv, în Israel.
EUROVISION 2019. Detalii despre concurs
Sub sloganul „Dare to dream”,Eurovision 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.