La PSD se vorbește pe voce scăzută despre „statul paralel” al Vioricăi Dăncilă, adică despre garda pretoriană pe care a adus-o la Palatul Victoria și care o sfătuiește în luarea deciziilor, arată Radio Europa Liberă .
Cine este în spatele devenirii Vioricăi Dăncilă sau revenirii la „ea însăși”. Un promotor al relațiilor strânse cu China, un general ajuns în Guvern direct de la Direcția de informații a MApN, un responsabil cu import-exportul la Petrom încă din anii 90, cu stagii la Petromservice-ul lui S.O.Vântu și GSP, compania cu contracte de stat în Rusia, un misterios om de afaceri, care a lăsat sportul pentru afaceri cu Rusia via SUA. Aceștia sunt oamenii care îi pun pe masă Vioricăi Dăncilă sfaturile și deciziile, scriu ziariștii de la Radio Europa liberă.
COSTIN MIHALACHE
Este de departe personajul cel mai important. Viorica Dăncilă i-a dat titlul de ministru, ca șef al cancelariei. Mihalache îi face agenda, îi stabilește întâlnirile și, potrivit fișei de post, o ajută pe Dăncilă să-și denumească prioritățile strategice.
Există voci în PSD care susțin că i-ar asigura și consilierea politică, alături de patronul ziarului „Adevărul”, Cristian Burci.Presa a scris că ar fi prieten cu președintele Chinei, Xi Jinping, omul fiind de 20 de ani pivot de promovare al relațiilor cu China. Biografia și funcțiile lui Mihalache arată că încă de pe vremea comunismului s-a specializat în comerț exterior și în infrastructură strategică.
ANDREI-MARIUS DIAMESCU , general de informații și contraspionaj
Diamescu este ofițer de carieră în informații. Pe vremea comunismului a făcut Liceul militar de la Sibiu, apoi revoluția l-a găsit ofițer de contraspionaj, cu funcții de conducere în diverse unități militare. A lucrat la centrul de comandă din Galați, iar din 2000 a fost adus la Direcția de informații militare a Armatei, unde, în timpul ministeriatului lui Ioan Mircea Pașcu a cunoscut o ascensiune fulminantă.
L-a adus la Guvern Victor Ponta, în 2013, direct de la Direcția de Informații a Ministeruui Apărării și a rămas pe diverse funcții la Secretariatul General al Guvernului în tote guvernele care au urmat – de la Dacian Cioloș, la Viorica Dăncilă, care l-a și propulsat membru al cancelariei, funcție asimilată unui ministru adjunct.
ANTON PISAROGLU
Nu este membru al cancelariei, dar a devenit consilier onorific al Vioricăi Dăncilă săptămâna trecută. Este un fost rugbyist, care are afaceri cu un ofițer de la NSA și Pentagon, legături cu Elliot Broidy, cel care l-a dus pe Liviu Dragnea la instalarea ca președinte a lui Donald Trump.
Este fost partener al controversatului om de afaceri Frank Timiș, cel care a cumpărat primul acțiuni la Roșia Montană și care a obținut drepturile de exploatare a zăcămintelor de aur și argint, care, în timpul guvernării Năstase a PSD, sponsoriza forumuri ale serviciilor secrete NATO în România, în perioada de negociere a aderării la Pactul Nord-Atlantic.
Citește tot articolului AICI