Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că niciunul dintre articolele adoptate recent de Parlament la legislaţia privind justiţia din România nu contravine „unor principii sau unor articole existente în Codurile penale” din statele UE.
Anunțul vine după ce prim-vicepreședintele Frans Timmermans a trimis o scrisoare prin care amenință cu “activarea” Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene.
Întrebat despre această scrisoare, luni seară la un post TV, Dragnea a afirmat că:
„A ajuns la Camera Deputaţilor astăzi, am rugat pe colegii mei să se uite, pe domnul Iordache şi pe ceilalţi colegi din Comisia juridică. Am avut gura aurită, eu am spus zilele trecute că am auzit că principalul subiect discutat de Iohannis cu stăpânii lui a fost să scoată repede ceva iar împotriva României, că aşa îl ajută pe el în campania electorală”.
Liviu Dragnea l-a atacat pe Timmermans, Menționând că deși aparține de PES, familia politică a PSD, aceta nu a ajutat niciodată PSD-ul:
„Nu există în legea adoptată de Parlament niciun articol neconstituţional, nu există nicio virgulă care să fie diferită de principiile din ţările respective (state UE – n.r.)”, a completat Dragnea.
Liderul PSD dă vina tot pe președintele Iohannis. Întrebat dacă prim-vicepreședintelui Timmermans i se pare neconvenabil vreunul dintre articolele de lege privind justiţia modificate de coaliţia majoritară din Parlamentul de la Bucureşti, Dragnea declară că neconvenabil îi este președintelui, care acționează așa fel încât să beneficieze în campania electorală.
„Eu ce am văzut la Iohannis ţipând am văzut venind de la Bruxelles încoace. Nu o dată, nu de două ori, de ‘n’ ori. Asta este principala problemă. Nu există, repet, articole din cele adoptate de Parlament care să contravină unor principii sau unor articole existente în Codurile penale din ţările respective, stat de drept, perfect. Nu am văzut nicio reacţie în Olanda, de unde e domnul, în legătură cu faptul că miliarde de dolari proveniţi din Rusia s-au spălat în nişte bănci olandeze. Ce au făcut procurorii de acolo în final? Au făcut o înţelegere cu cei din bănci. Cum e cu respectarea statului de drept? Adică, acolo, miliardele spălate din Rusia se pot muşamaliza”, a spus Dragnea.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunțat, luni, într-o scrisoare trimisă primilor patru oameni din statul român că executivul european va declanșa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE (”opțiunea nucleară”) în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare.
Modificările la codurile penale riscă să creeze ”o impunitate de facto pentru infracțiuni, inclusiv infracțiuni de corupție”, este scrisă în scrisoarea lui Timmermans.
Articolul 7 din Tratatul UE este cea mai dură sancțiune politică pentru un stat membru UE și înseamnă suspendarea dreptului de vot al respectivei țări în Consiliul UE. Dacă un stat nu mai are drept de vot în Consiliu, nu își mai poate apăra practic interesele în interiorul UE. Pâna acum, Comisia a inițiat această procedură doar în cazul Poloniei, iar în cazul Ungariei cererea de inițiere a venit de la Parlamentul European. Totuși, declanșarea Articolului 7 se poate face doar cu unanimitatea statelor membre.