Partidul Social Democrat susține că este partidul care a majorat alocațiile copiilor de la 84 la 150 de lei, deși propunerea a fost făcută de PNL și adoptată cu votul parlamentarilor din opoziție, iar Liviu Dragnea a calificat inițial măsura drept un”amendament demagogic” și i s-a opus.
”Începând de azi, 3,6 milioane de copii din România au alocațiile mărite! Pentru cei cu vârsta până la 2 ani sau cei cu dizabilități alocația va crește de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, iar pentru ceilalți copii de la 84 lei/lună, la 150 lei/lună. Pentru acest an, Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde euro pentru plata alocațiilor. Această majorare a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD care au inițiat și au susținut amendamentul de majorare a alocațiilor și de modificare a legii plafoanelor bugetare. În contrast, demersul demagogic al PNL propunea ca pentru majorarea alocațiilor să fie luați bani de la fondul de pensii, ceea ce era ilegal și neconstituțional. Copiii ar fi primit aceste majorări încă de luna trecută dacă Iohannis nu ar fi fost primul președinte din istoria României care a blocat bugetul propriei țări”, scrie într-o postare pe pagina oficială de Facebook a PSD.
”Nu vă mai lăudați degeaba. Liviu Dragnea, președintele vostru a zis ca nu s bani pentru cei mici. Liberalii au făcut posibila creșterea, iar voi ați fost obligați. Nu mai mințiți. Asa faceți de aproape 30 de ani”, a fost comentariul unui internaut la postare.
Un amendament al deputatului PNL Robert Sighiartău care prevedea majorarea alocațiilor copiilor începând cu 1 martie, a fost votat
pe 14 februarie de Parlament . Doar 5 parlamentari de la PSD și ALDE au votat în favoarea majorării alocațiilor copiilor. Amendamentul a trecut cu voturile partidelor de opoziție. S-au înregistrat 123 de voturi ”pentru”, 119 voturi ”împotrivă” și o abținere. După ce a fost votat amendamentul, coaliția PSD a vrut să ceară reluarea votului.
Liviu Dragnea a spus că amendamentul PNL prin care cresc alocațiile lunare ale copiilor de la 84 de lei la 150 de lei este un ”amendament demagogic”.
„Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi (…), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat”, a declarat liderul PSD, citat de Agerpres.
Începând de a doua zi, 15 februarie, partidul condus de Liviu Dragnea a demarat o campanie de comunicare prin care susținea că alocațiile au fost majorate la inițiativa și cu voturile PSD.
Dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman
Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.
Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman. DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman.