Procurorii DNA au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie termene mai scurte în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.
Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au precizat, că DNA a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preschimbarea termenelor dispuse de magistraţi în dosarele lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Procurorii au invocat soluţionarea cu celeritate a celor două cauze, au precizat surse judiciare.
Demersul vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, luni, ca următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, să aibă loc în data de 20 mai.
De asemenea, marţi, Darius Vâlcov a depus la instanţa supremă o solicitare de amânare a apelului în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, motivând că vrea să-şi angajeze un avocat şi să-şi pregătească apărarea, magistraţii dispunând un nou termen pe 11 iunie.