BUCUREȘTI – Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, rămâne pe poziții , sfdându-i pe români chiar de la București, unde spune că mai sunt multe de făcut pentru ca România să intre în Schengen, deși Comisia Europeană spune de anul trecut că suntem pregătiți din absolut toate puctele de vedere pentru aderare.
În pofida scepticismului de care dă dovadă oficialul austriac, ministrul român de Interne, Lucian Bode, a susținut că vizita lui Karner la București „dezgheață relațiile bilaterale” dintre România și Austria.
Declarațiile lui Gerhard Karner:
❝ Este foarte important că ne vedem, pentru a putea discuta aspecte de securitate care vizează ambele țări. Am avut discuții foarte clare, dificile, dar le-am avut. Sunt si foarte multe puncte comune.
Sunt și foarte multe puncte pe care trebuie să le discutăm neapărat mai ales când e vorba de securitatea ambelor state: combaterea călăuzelor, migrația ilegală, care ne preocupă foarte tare.
Vreau să transmit și mesajul pe care l-am transmis și anul trecut: numai împreună cu Poliția Română am reușit să destructurăm o rețea de migranți ilegali condusă de un cetățean român.
Al doilea punct foarte important: împreună să reușim să facem presiuni pe Comisia Europeană să ne sprijine în continuare atât legislativ, cât și financiar pentru frontiere mai sigure.
Repet, de ce nu am putut să votez pentru aderarea României la Schengen: avem un sistem care nu funcționează.
Interesul nostru bilateral este ca acest sistem să funcționeze.
Suntem parteneri ca să atingem aceste obiective. Primii pași i-am făcut, dar mai sunt multe lucruri.
Nu pot să vă ofer astăzi o dată.
Declarațiile lui Lucian Bode:
Această vizită dezgheață relațiile bilaterale dintre România și Austria la nivelul ministerelor de externe, relații care s-au răcit, așa cum bine știțim la sfârșitul anului trecut.
Vizita de astăzi este o abordare pragmatică a temelor de interes pentru țările noastre.
Convorbirile pe care le vom desfășura sper să contribuie la atingerea acestui obiectiv de țară al României, aderarea la spațiul Schengen.
Vom avea o întâlnire bilaterală în care vom discuta toate aceste aspecte, vom semna pre-acorduri între ministerele noastre.
CONTEXT Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene a respins în 8 decembrie 2022 aderarea României și Bulgariei la Schengen și a acceptat doar cererea Croației. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă țării noastre în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.
După ce au blocat intrarea României în Schengen, atât cancelarul austriac, Karl Nehammer, cât și ministrul de Interne Gerhard Karner au adus ca argument că din cei peste 100.000 de imigranţi sau solicitanţi de azil ajunși în Austria, 75.000 nu fuseseră înregistraţi nicăieri, iar asta ar fi trebuit să se întâmple la trecerea frontierei externe a UE. Ei au susținut că mulți dintre cei neînregistrați ar fi venit prin România sau Bulgaria, date contrazise de către autoritățile din România.
Una dintre solicitările Vienei a fost finanțarea construirii de garduri la frontierele