UPDATE: Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de judecătorii Instanţei Supreme, vineri, la 9 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în dosarul „Polaris”. Mazăre a fost condamnat pentru luare de mită, abuz în serviciu, conflict de interese în formă continuată. Decizia Nu este definitivă.
Prima sentință în dosarul Polaris, urmează sa fie anunțată vineri de catre instanța supremă. Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese.
La ultimul termen, procurorii DNA au cerut 12 ani de închisoare în cazul fostului edil. De atunci, magistrații au amânat de mai multe ori decizia.
În acelaşi dosar, sunt judecaţi fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL. Este acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Conform DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, a beneficiat de ajutorul lui Sorin Strutinsky. Acesta a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.
Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăţi şi o firmă pe care el o administra.
DNA mai precizează că, în perioada 2008 – 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.
În anul 2008, între Polaris M Holding SRL şi primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Fostul edil este condamnat definitiv la 9 ani de inchisoare intr-un alt dosar, privind retrocedarea frauduloasa a unor terenuri. Radu Mazăre nu execută pedeapsa, părăsind România înainte de sentința definitivă. În prezent, acesta se află în Madagascar.