Familia Alexandrei Măceşanu, victima de 15 ani a lui Gheorghe Dincă, a cerut procurorilor ca prietenul fetei lor, pe care-l consideră martor-cheie, să fie audiat la DIICOT. Tânărul urma să se întâlnească cu Alexandra la liceu în ziua dispariției, însă fata era deja răpită de monstrul din Caracal.
“Probabil vor să afle cum a fost în ziua aceea. Urma să mă întâlnesc cu ea şi probail vor să afle ce urma să se întâmple în ziua aceea. Am vorbit cu ea doar atunci când a zis să ne vedem. Nu m-au anunţat că urmează să fiu audiat. (Dacă mă vor chema … n.r.) mă voi prezenta. Nu cred că este moartă, nimeni nu crede. (Crezi că Dincă a dus-o undeva î străinătate? n.red.) Orice este posibil”, a declarat prietenul Alexandrei la România TV.
Avocatul familiei Măceșanu, Aurel Moldovan, a declarat că s-a solicitat audierea tânărului încă de la începutul anchetei, lucru cerut și de unchiul ei, Alexandru Cumpănașu. Avocatul a precizat că inițiativa ar fi trebuit să aparțină procurorilor. Părinții doresc să știe cu exactitate care au fost discuțiile dintre el și Alexandra în fatidica zi de 24 iulie.