Conștient că șansele de a câștiga Primăria Capitalei cu un personaj precum medicul Cătălin Cîrstoiu sunt tot mai mici, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a pus degetul pe rană: „Cred ca nu putem merge mai departe dacă nu lămurim toate aceste acuzații”, a declarat el, referindu-se la starea de incompatibilitate și la minciunile repetate ale candidatului susținut de coaliție.
Ciolacu i-a dat de înțeles, din Qatar, medicului Câtălin Cîrstoiu că dacă nu lămurește acuzațiile aduse nu va mai fi susținut în cursa pentru Primăria Capitalei (min. 5.00):
Întrebat dacă s-a pus problema retragerii din cursă a lui Cătălin Cîrstoiu, liderul PSD a spus că „abordarea cea mai corectă” ar fi ca medicul să organizeze o conferință de presă în care să răspundă acuzațiilor:
„În momentul de față eu cred că abordarea cea mai corectă după ce decizia Coaliției a fost ca domnul doctor Cîrstoiu sa fie candidatul comun pentru Primaria Capitalei este ca domnul dr. Cătălin Cîrstoiu să facă o conferință de presă și să răspundă la toate acuzațiile.
Nu am avut această discuție de retragere nici cu domnul Ciucă, nici cu domnul Cătălin Cirstoiu. Am avut discutii în Coaliție, cum și dumneavoastră aveti in redactii privind anumite lucruri sesizate. E normal că am avut aceste discutii cu staff-urile tehnice si cu oamenii politici din Coaliție. Nu am avut o discuție punctuală de a retrage pe cineva sau de a veni alt candidat.
Primul pas e să țină această conferință si cred ca nu putem merge mai departe dacă nu lămurim toate aceste acuzații”.
Întrebat dacă dr. Cîrstoiu ar trebui să dea aceste explicații în coaliție, Ciolacu a spus că explicațiile ar trebui date bucureștenilor:
„Trebuie să explice bucureştenilor, pentru că nu mie trebuie să îmi explice. Dânsul trebuie să explice, fiind candidatul coaliţiei, bucureştenilor în ceea ce priveşte aceste acuzaţii. Eu sunt premier şi sunt co-preşedinte al unei coaliţii împreună cu domnul Nicolae Ciucă. Nu sunt nici judecător, nici specialist de la ANI. Dânsul trebuie să explice aceste lucruri, aşa cum a explicat şi Clotilde Armand – a luat bani de la primărie în timp ce era primar”.
Ciolacu a subliniat că medicul nu și-a depus candidatura încă, iar „până atunci trebuie să țină o conferință de presă să lămurească toate aspectele”.