După trei propuneri pesediste eșuate pentru funcția de comisar european, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a acceptat nominalizarea europarlamentarului PNL Adina Vălean pentru postul de comisar european din partea României. Aceasta se va ocupa de portofoliul Transporturilor.
Adina Vălean (51 de ani), soția lui Crin Antonescu, este la al treilea mandat de eurodeputat. Aceasta a devenit membru al Parlamentului European odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007. Adina Vălean a fost deputat PNL în legislatura 2004-2008.
De asemenea, în aprilie 2007, Adina Vălean a devenit vicepreședinte al grupului ALDE din Parlamentul European.
Între 2014-2017, Adina Vălean a fost vice-președinte al Parlamentului European, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE). A fost membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și membru al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii, precum și membru supleant în Comisia pentru comerț international. Proiectele ei s-au axat pe telecomunicații, energie și industrie. Activitatea sa din acea perioadă s-a concentrat pe două inițiative majore ale Comisiei Europene: Piața Unică Digitală și Uniunea Energetică. Din iulie 2019 a fost aleasă președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie.
Activitatea din Parlamentul European
Una dintre cele mai importante preocupări pe care le-a avut în primul mandat în calitate de europarlamentar a fost libera circulație a cetățenilor țărilor UE, chestiune foarte importantă pentru români. A fost raportor al Directivei nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație, raport care monitorizează implicit cazurile de discriminare care apar în unele țări UE ca urmare a unei legislații naționale neconforme cu cea europeană.
Vălean a luat poziție în toate dosarele care vizau direct interesele României (moțiunea cu privire la reluarea adopțiilor internaționale, raportul cu privire la centrele de detenție CIA, dar și cel cu privire la reglementarea tarifelor de roaming).
În aprilie 2009, Parlamentul European a adoptat raportul Adinei Vălean referitor la reducerea de la 1 iulie 2009 a tarifelor maxime în cazul trimiterii de mesaje text și descărcării de date de pe Internet în regim de roaming, relatează Euractiv.ro.
Europarlamentar, dar la bază matematician
Adina Vălean a absolvit Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti (1990). Aceasta are studii postuniversitare în Conducerea Securității și Apărării Naționale și un master de Studii de integrare europeană și securitate. Aceasta este matematician de profesie și a predat până în anul 1997. În anul 1999, aceasta s-a alăturat PNL.
Între 2000 și 2002 a fost secretar general al Tineretului Național Liberal. În 2002 a devenit membru al Biroului Permanent al PNL (sector 1) și secretar al Comisiei PNL pentru mediul de afaceri, privatizare și politici concurențiale. În 2006 a fost aleasă vicepreședinte al PNL Prahova. De asemenea, în 2000 a fost director executiv adjunct al campaniei electorale pentru alegerile generale, iar în 2004 a fost implicată în programe de sprijin în campania pentru alegerile locale. Între 2004-2006 a fost deputat în Parlamentul României, circumscripția Călărași.
Viața personală
Adina Vălean este soția lui Crin Antonescu, aceștia s-au căsătorit pe 25 septembrie 2009. Împreună au un copil.
Crin Antonescu a fost între 20 martie 2009-26 mai 2014 președinte al PNL, după ce la 8 martie 2010 a fost reales președinte al PNL, avându-l drept contracandidat pe Ludovic Orban.
Antonescu este cel care în 2011 a semnat, alături de Daniel Constantin și Victor Ponta, protocolul de formare a Uniunii Social Liberale (USL).
Ponta și Antonescu au devenit copreședinți USL, avându-l ca dușman comun pe Traian Băsescu. Cei doi stabiliseră ca Antonescu să candideze la alegerile prezidențiale din 2014 și Ponta să fie numit prim-ministru, însă înțelegerea a căzut, întrucât Ponta a ales să candideze împotriva lui Klaus Iohannis, potrivit Impact.ro.
Crin Antonescu a ocupat funcția de președinte interimar al României, în 2012, când Traian Băsescu a fost suspendat. Antonescu a fost numit interimar până în momentul în care referendumul de demitere a șefului de stat a fost invalidat.
În momentul de față, Crin Antonescu nu mai face parte din ”viața politică”, acesta s-a retras. Acesta a locuit o perioadă la Bruxelles, alături de Adina Vălean.