Două case au fost incendiate sâmbătă în comuna Cornu Luncii din județul Suceava. La stingerea incendiilor a contribuit în mare proporție Gabriel Puiu Florea, parohul bisericii „Sf. Dumitru“ din satul Cornu Luncii.
În urma incendiului, la una dintre case au ars bunurile de la parter (mobilier, textile și alte bunuri casnice) și s-au degradat pereții. La cea de-a doua locuință, aflată la aproximativ 50 de metri distanță de prima, au ars acoperișul și bunurile din interior. „Din primele cercetări, cauza probabilă, pentru ambele misiuni, este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.
La stingerea flăcărilor a participat și părintele Gabriel-Puiu Florea, „nelipsit la incendiile din zonă”. Acesta a participat cu o autospecială pe care a cumpărat-o alături de fiii săi și alți tineri din comuna Cornu Luncii.
Preot, pompier şi şofer
Preotul Gabriel Puiu Florea, parohul bisericii „Sf. Dumitru“ din satul Cornu Luncii, a avut o iniţiativă cu totul ieşită din comun în urmă cu șapte ani, după ce în toamna anului 2012 un incendiu a distrus complet şase gospodării. Părintele Florea şi-a vândut tractorul şi cu ajutorul unor preoţi din Franţa a cumpărat o autospecială pentru stingerea incendiilor. În mai puţin de trei ani, preotul împreună cu alți voluntari au intervenit pentru stingerea a peste 160 de incendii.
Ceea ce multe administraţii publice locale nu reuşesc în asigurarea primei intervenţii în situaţii de urgenţă la nivelul localităţii, în comuna suceveană Cornu Luncii a reuşit părintele Florea Gabriel Puiu. Acesta este coordonatorul unei echipe de pompieri voluntari şi conducătorul autospecialei de intervenţie. Are o colaborare foarte bună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina“ al judeţului Suceava și intervine nu doar în localitate, unde îşi are sediul, ci şi la incendii de vegetaţie sau locuinţe din alte zone.
Dotări din sponsorizări
Ajutat de săteni şi de (ISU) Suceava preotul a dotat maşina cu toate cele necesare unei intervenţii.
„Aveam nevoie de aparat de respirat pentru intervenţiile când este fum. M-a costat 53 de milioane. L-am cumpărat cu ajutorul unor băieţi tineri, care au mers cu mine la incendii, au văzut situaţiile şi mână de la mână am strâns banii. Un alt tânăr din echipă a spus că vrea să îşi cumpere o motopompă ca a mea, dar nu are bani. Atunci am dat comandă de o motopompă nouă, de capacitate mai mare şi pe aia veche i-am dat-o lui. Toate maşinile sunt dotate cu furtune, scule, sisteme de acţionare, tot ce trebuie“, declara părintele Florea, în 2018, pentru Lumea Satului.
Preotul Florea a mai spus că, fără câţiva băieţi buni, cu dragoste şi frică de Dumnezeu, nişte voluntari extraordinari şi foarte bine pregătiţi, nu ar face faţă situaţiilor dificile.
Voluntarii se urcă în autospecială din mers, pentru a nu pierde minute vitale
„Gândiţi-vă că la ora două noaptea primeşti apelul de incendiu, dar nu poţi să pleci singur. Noi nu mergem numai la incendii sau inundaţii la Cornu Luncii, mergem şi la Găineşti, Capul Câmpului, Baia, Horodniceni, Corlata, localităţi apropiate de noi, dar mai îndepărtate de unităţile pompierilor militari. Când aud alarma, băiatul cel mic, ginerele, vecinii, toţi sar să ne ajute. Pe drum, din mers, încetinim maşina, îi luăm pe toţi din echipă şi mergem. La fiecare incendiu avem cel puţin cinci oameni pe o autospecială. Avem două autospeciale şi cu 10 oameni putem spune că ne facem treaba bine. De multe ori voluntarii nu au locuri în maşină, sunt mai mulţi tineri pregătiţi care vor să meargă să dea o mână de ajutor. A ars biserica din Suha, eram la distanţă şi, când au văzut băieţii din maşină amploarea focului, au început să plângă ca nişte copii. Ne-am dat seama că, fiind o construcţie realizată numai din lemn, cuprinsă în totalitate de flăcări, cu o alarmare destul de târzie, va fi aproape imposibil de stins focul. Când se întâmplă un necaz mai multă dragoste apare între oameni, oamenii se unesc, altfel românul nostru este delăsător. Creştinilor mei le spun: «Unde este păstorul trebuie să fie şi ei». Şi atunci se întâmplă lucruri frumoase“, consideră preotul Gabriel Florea.