Brexit-ul s-ar putea prelungi cu încă 12 luni, conform propunerii președintelui Consiliului European, Donald Tusk. Propunerea lui Donald Tusk are însă nevoie de aprobarea liderilor UE, care vor avea un summit săptămâna viitoare.
Procurorul General, Geoffrey Cox, a declarat că, dacă nici cu această variantă nu vor reuși, atunci întârzierea va fi una lungă.
Cu toate că Marea Britanie urma să părăsească Uniunea Europeană pe 12 aprilie, până în prezent, nu a fost aprobată niciun acord de retragere de către parlamentarii britanici.
Potrivit The Guardian, guvernul premierului Theresa May redactează o scrisoare adresată Partidului Laburist ce ar propune ca deputaţii să decidă dacă ar trebui să fie organizat un referendum de confirmare cu privire la orice acord asupra Brexitului.