BUCUREȘTI – Alfred Stern, CEO OMV se va întâlni, luni, la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu, pentru a negocia cu reprezentanții Guvernului modificarea Legii Offshore, astfel încât austriecii să poată avea mai multă libertate în exportul gazelor din Marea Neagră către vest. La discuţii participând și preşedintele PNL, Nicolae Ciucă şi vicepremierul Marian Neacşu.
OMV Petrom a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC, reclamând anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră, potrivit cursdeguvernare.ro
Informația privind noul litigiu a venit la doar câteva ore după anunțul deciziei OMV Petrom de a trece, împreună cu Romgaz, la exploatarea zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din Perimetrul Neptun Deep.
Plângerea este îndreptată și împotriva companiei Romgaz Black Sea Limited, filiala Romgaz cumpărată de la ExxonMobil și care operează împreună cu OMV Petrom zăcământul din Marea Neagră.
Austria vrea să poată exporta cât mai mult gaz către vestul României
Plângerea OMV Petrom vizează modificarea legii offshore în ceea ce privește modul în care compania poate dispune de gazele produse din Marea Neagră. Așa cum este acum legea, cu gazele din Marea Neagră trebuie asigurat consumul intern, ceea ce nu este pe placul Austriei.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan atrage atenția că exploatarea de la Neptun Deep unde sunt parte cei de la OMV este de o „importanță colosală”, iar dacă oficialii români vor accepta cererile autriecilor acest lucru este foarte grav.
„Reprezentanții OMV vin mâine pentru o întâlnire cu oficialii statului român privitoare la renegocierea legii offshore în așa fel încât cei de la OMV Petrom, care sunt parte a proiectului Neptun Deep, să poată să vândă prin hub-ul de la Bouldergarten de lângă Viena, deci prin Bursa de la Viena, să vândă mai mult de 50% din gazul care trebuie vândut de statul român. Dacă oficialii statului român vor accepta acest lucru, îl consider o chestiune extrem de gravă”, a explicat Rareș Bogdan, la B1 Tv. .
„Pe explotarea de la Neptun Deep, care va scoate în patru ani de zile de cinci ori mai mult gaz decât scoatem noi astăzi zilnic, noi scoatem zilnic 25 de milioane de metri cubi, la Neptun Deep vom scoate între 120 și 130 de milioane de metri cubi pe zi, deci importanța e colosală, devenim alături de Norvegia mari jucători la nivelul continentului european, furnizori de gaz”, a explicat el.