Ministrul Agriculturii, Florin Barbu (PSD), a declarat, într-un interviu pentru Euronews România, că „președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”, în contextul în care DNA și Parchetul European anchetează modul cum a ajuns acest aur la clanul baronului de Olt, Paul Stănescu, omul care l-a instalat pr Barbu ca ministru al Agriculturii.
Ministrul a fost întrebat de ce a fost nevoie să fie declarată pășune zona de stuf din Deltă, o zonă mlăștinoasă, care nu ar avea nicio legătură cu termenul de pajiște.
La remarca reporterului că este curios că a adus un argument al lui Nicolae Ceaușescu, ministrul Florin Barbu a replicat:
„Da, domnul…președintele nostru a spus foarte clar, e aurul verde al României. Nu cred că a spus acest lucru dacă nu era adevărat. Și eu consider că e adevărat și sunt de acord cu el.”
Tototdată, Florin Barbu a dat asigurări că au fost urmați toți pașii legali: „În Parlamentul României s-a legiferat o directivă și un regulament prin care paludicultura a fost considerată activitate agricolă. S-a transpus în Parlamentul României, dar nu ministrul Barbu sau deputatul Barbu a semnat și a aprobat acea lege. Au aprobat această lege peste 200-230 de colegi deputați. Mai mult de atât, a trecut de Curtea Constituțională și a fost promulgată de președintele României. Deci, din punct de vedere legal, această lege a fost transpusă ca la carte. Partea de pajiști, care sunt ca stuf, a fost trecută în pași, e făcută încă din 2013, de guvernarea Ponta”.
Șeful PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu: „Este evident că un urmaș al partidului comunist nu are ce căuta la conducerea unui minister”
Deputatul PNL Gigel Știrbu cere demisia ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, după ce acesta l-a citat pe dictatorul Nicolae Ceaușescu pentru a justifica subvențiile pentru stuful din Delta Dunării.
„Declarațiile recente ale ministrului Agriculturii, Florin Barbu, au șocat și indignat pe toți cei care au auzit sau au citit despre ele. Domnul Barbu l-a citat pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu pentru a-și justifica decizia de a transforma stuful din Delta Dunării în pajiște. «Nu vreau să exagerez, președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României», a declarat domnul Barbu. Aceste cuvinte sunt cu adevărat uluitoare și dezamăgitoare, dar «Gura păcătosului adevăr grăiește»!
Este evident că un urmaș al partidului comunist nu are ce căuta la conducerea unui minister și, mai presus de toate, nu are nicio autoritate morală sau politică pentru a face referire la Nicolae Ceaușescu, un dictator care a adus atât de multă suferință și opresiune poporului român”, susține Gigel Știrbu într-o postare pe Facebook.
Deputatul PNL consideră că, prin această declarație, Florin Barbu „nu doar că insultă memoria celor care au suferit și au murit în timpul Revoluției române din 1989, dar și califică alegerea sa într-o funcție de conducere ca fiind complet neadecvată și lipsită de respect pentru valorile democratice și pentru suferințele trecute ale poporului român”.
„Prin urmare, solicit public demisia imediată a domnului Florin Barbu din funcția de ministru al Agriculturii. Este esențial ca liderii noștri să manifeste integritate și respect față de principiile democratice și valorile naționale.
În plus, consider că este și responsabilitatea prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, să ia măsuri în acest sens. Dacă nu va acționa pentru a remedia această situație, acest lucru arată o lipsă de conducere din partea sa, sugerând o asociere cu ideile și acțiunile neadecvate ale ministrului Barbu.
Să nu uităm niciodată sacrificiile făcute de cei care au luptat pentru libertatea și democrația noastră. Este datoria noastră să protejăm și să onorăm această memorie în fiecare zi”, încheie Gigel Știrbu.
Context. Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnat, în 20 februarie, ordinul de demitere a șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuț Lupu. Potrivit surselor G4Media, Lupu făcuse în urmă cu câteva săptămâni o plângere la DNA în care a denunțat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plățile pentru stuful din deltă.
Amintim că APIA a stopat plățile, iar Parchetul European (EPPO) a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării.
Două firme, controlate la acel moment de fiul lui Paul Stănescu și de un fost consilier al secretarului general PSD, au ajuns să ceară subvenții europene pentru stuf în urma unei legi promovate de actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, considerat chiar omul de casă al lui Stănescu.
Astfel, o lege modificată pe ascuns în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenții de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigații a emisiunii ”România, te iubesc” de la Pro TV. Iar singurele firme care au acces la aceste subvenții sunt deținute de Ștefan Stănescu, fiul baronului PSD Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general al PSD.
Investigația Pro TV arată că parlamentarul care a modificat legea este tocmai Florin Barbu, la acel moment președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Ulterior, proiectul a trecut rapid prin parlament și a fost promulgat de președintele Iohannis.
Acum, cele două firme care au concesionat activitatea de recoltare a stufului din Delta Dunării au cerut subvenție în baza legii lui Florin Barbu. APIA a oprit plata subvenției pentru că această subvenție se plătește firmelor care au concesionate suprafețe de teren, nu activitatea desfășurată pe aceste suprafețe. Or, cele două firme nu au concesionat de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) suprafețele acoperite de stuf, ci doar activitatea de recoltare a stufului.
Cererea de plată transmisă de cele două firme, Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL, fusese inițial aprobată de APIA Tulcea, dar a fost stopată de structura centrală a instituției în urma controalelor lansate.
Un alt semn de întrebare legat de cererea de subvenție are legătură cu obiectul subvenției. Astfel, firmele au dreptul să recolteze stuful în perioada octombrie – martie, când stuful e mai degrabă uscat, ceea ce face improbabilă utilizarea pe post de furaje pentru animale. Or, subvenția are tocmai rolul de a stimula producția de furaje.
Acum, acționar principal în companiile Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL este Marinela Iscru, soția preotului Madalin Iscru, fostul consilier al lui Paul Stanescu pe vremea când baronul PSD era ministru al Dezvoltării. Anul trecut, printre acționari se număra și Ștefan Alexandru Stănescu, fiul lui Paul Stănescu, potrivit anchetei Pro TV.