Tonel Pop, avocatul Luizei Melencu, victima de 18 ani a monstrului din Caracal, a susținut că i-a fost interzis să mai participe la cercetările efectuate de autorități, cu motivul că și-ar fi făcut un selfie îmbrăcat în combinezon de criminalist.
”M-am îmbrăcat…Pentru că era haioasa, costumul ăla să am și eu așa o poză pur și simplu în acel costum deosebit, era în fața unei prelate, o poza de aici pana aici in fața prelatei, acea fotografie nu e in câmpul delimitat, e la cort”, a spus avocatul Tonel Pop.
„Am cerut şefului criminaliştilor să fac o fotografie în faţa unui cort cu prelata trasă şi mi-au făcut dânşii o fotografie în faţa prelatei, pentru combinezonul acela. Au vrut să mă scoată oricum, înaintea otografiilor. (…) Deci ieri am cerut voie şefului criminaliştilor să îmi facă o poză în combinezonul acela, că era haios. Şi dânşii mi-au făcut o poză la o prelată, nu se vede nicio frunză. Având în vedere că toate pozele din interior sunt pe Facebook, de fapt a fost o capcană. Le-am şters, mi le-au şters şi dânşii, dar au găsit un pretext pentru că nu le convine ce spun despre dumnealor, nu le convine ca nimeni să ştoie ce fac sau ce nu fac, ce fac prost”, a mai spus Tonel Pop.
”Procurorul de caz a sunat alarma ca eu sa nu intru în acea incintă, să văd dacă se sapă, dacă s-a găsit ceva sau nu și mă roagă să dispar din acea zonă nu este normal exista o ordonanta dată de un alt procuror care instrumentează cazul prin care mi s-a permis sa iau parte la toate actele de cercetare care se efectueză la fața locului”, a spus Pop.
”Încearcă să ne blocheze accesul nostru și indirect și altor persoane de a cunoaște de a cunoaste ce fac dânșii acolo”, a adăugat acesta.
De asemenea, Tonel Pop a mai declarat că psihologul prezent ieri la audierea mamei Luizei Melencu, i-a cerut să deseneze rucsacul fiicei sale, cu toate că există poze cu acesta.
„Procurorul de caz îmi interzice – şi o spun într-un mod ilegal pentru că nu îşi asumă această interzicere într-un mod legal – găsește pretexte, încearcă să-mi facă anumite capcane pentru a mă intimida și pentru a nu cunoaște eu, nici familia, nici opinia publică, nici presa, ce face acolo. Am plecat pentru că mi-a interzis şi culmea, printr-un domn psiholog şi face pe adjunctul dânsului, acest domn care într-un mod absolut penibil spunea ieri, la interogatoriul mamei Luizei, să deseneze rucsacul Luizei. Cum să-l deseneze, dacă mama îl are în poză cu Luiza? Cum să-l deseneze, dacă autoritățile au surprinse imagini cu Luiza cu rucsacul în spate, la fața locului, înainte de a fi răpită?”, a declarat Tonel Pop.