Ministerul de Interne Marcel Vela a trecut Poliția Locală în subordinea MAI, iar Inspectoratele județene deja au emis dispoziții prin care preiau în administrare efectivele de personal și activele fixe și mobile, scrie Bugetul.ro, care a intrat în posesia unei astfel de dispoziții, emisă de IPJ Constanța.
Conform dispoziției intrate în posesiaBugetul.ro, IPJ Constanța „conduce operațional, prin subunitățile de poliție, poliția locală de pe raza de competență a acestora”.
Același document, citat deBugetul.ro,spune că „șefii polițiilor locale vor comunica, de îndată și ulterior în dinamică, șefului IPJ Constanța situațiile sediilor, a resurselor umane, a bazelor de date, a echipamentelor și mijloacelor din dotare, potrivit grilei de raportare”.
În plus, verificarea modului în care își desfășoară activitatea efectivele din dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice (n.r. – efectivele Poliției Locale) se efectuează de către șefii structurii de poliție sau de către polițiști anume desemnați.
Totodată, „la ieșirea din serviciu, membrii patrulelor de siguranță publică întocmesc un raport de activitate, modelul acestuia fiind pus la dispoziție de polițistul desemnat, pe care îl predă structurii de poliție în vederea implementării în aplicațiile specifice”.