În ciuda unei prognoze care anunță o iarnă caldă, meteorologii români sunt în alertă din cauza unui vortex polar care se îndreaptă spre România.
„Serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă arată posibilitatea ca pentru cele trei luni de iarnă – decembrie, ianuarie, februarie – regimul mediu al temperaturilor în zona noastră a Europei să fie mai ridicat decât media, iar regimul precipitaţiilor să fie apropiat de norme sau uşor deficitar. Altfel spus, să avem o vreme, în media a trei luni, mai caldă decât normal şi cu precipitaţii în limitele normale sau uşor deficitare”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), într-o intervenţie la România TV.
Nu se poate spune, însă, că această iarnă va fi cald și bine. Sunt așteptate și fenomene extreme. „Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a adăugat Georgescu.