Proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu a primit marți aviz favorabil, cu unanimitate de voturi, din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Miercuri, se va face votarea Legii în plenul Camerei Deputaților, ca apoi, aceasta să fie trimisă spre promulgare. Florin Iordache, unul dintre artizanii recursului compensatoriu, a fost prezent la anularea propriei „opere”.
De efectele recursului compensatoriu vor beneficia persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit unui amendament propus de USR și PNL.
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, prezent la ședință, a declarat că recursul compensatoriu pune în pericol siguranța publică și a subliniat:
„Efectul cel mai pervers al legii a fost acea prevedere care a deschis porțile penitenciarelor pentru persoane care stăteau în condiții decente, deoarece legea stipulează că dacă într-o celulă sunt condiții necorespunzătoare, beneficiază toți deținuții din închisoare de prevederile legii
Mă voi deplasa la CEDO să am discuții cu președintele Curții și cu alți judecători ca să explic fenomenul creșterii numărului de infracțiuni comise cu violență, inclusiv din partea celor care au beneficiat de această lege
Această situație induce o stare de teamă și de nesiguranță în rândul populației
Niciun stat nu își permite să se joace cu siguranța propriilor cetățeni
Guvernul României nu se va mulțimi să sprijine această abrogare, ci va continua eforturile de investiții în sistemul penitenciar
Guvernul a aprobat săptămâna trecută finanțarea a peste 600 de posturi în sistemul de probațiune” (Cătălin Predoiu, ministru de Justiție)
Culmea este că Florin Iordache, unul dintre artizanii recursului compensatoriu din PSD, se aștepta la o îmbunătățire, și nu la abrogare/
„Eu mă așteptam la o inițiativă de îmbunătățire eventual a proiectului, nu de abrogare. Vom fi obligați să plătim despăgubiri bănești dacă abrogăm recursul compensatoriu
Nu era mai bine dacă mergeam cu o modificare și o îmbunățire a proiectului? Poate cea actuală nu e cea mai bună, dar e poate fi îmbunătățită”.
În februarie 2019, o inițiativă de abrogare a legii privind recursul compensatoriu (legea 169/2017) a fost depusă de către liberali la Parlament. Reamintim că: prin actul normativ, adoptat în 2017 de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, aproape 20.000 de infractori au fost eliberați din închisori mai devreme decât le era termenul. Cei astfel eliberați au făcut deja peste 500 de noi victime.
Respins în iunie 2019 de Senat, proiectul era la Camera Deputaților, for decizonal.
Fii la curent cu ultimele noutăți
Discussion about this post