CONSTANȚA – Îmbrăcați casual și relaxați, preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-au ajuns, vineri, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde șeful statului român a ajuns cu 20 de minute înaintea delegației lui Soltenberg.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi la bază şi vor susţine o conferinţă de presă comună.
Secretarul general al NATO efectuează vizita în România la invitaţia preşedintelui Iohannis.
Săptămâna trecută, Pentagonul a anunţat că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România. Primul convoi cu tehnică militară al detaşamentului SUA a ajuns la baza de la Mihail Kogălniceanu.