UCRAINA – Blindate ucrainene operează dincolo de ultima linie a dispozitivului defensiv rusesc pe care forțele ucrainene din vestul regiunii Zaporojie îl străpung în prezent, deși acolo armata rusă a redislocat trupe de elită (elemente ale Diviziei 7 de trupe aeropurtateVDV și ale Diviziei ) pentru a respinge atacurile ucrainene și, posibil, pentru a ușura activitatea elementelor Brigăzilor Separate 22 și 45 ale Spetsnaz, anunță Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare .

Imagini geolocalizate publicate miercuri și joi arată elemente ale Brigăzii 22 Spetsnaz care operează la vest de Verbove (18 km sud-est de Orihiv), sugerând că comandamentul rus a transferat tactic elemente ale Brigăzii 22 Spetsnaz pentru a sprijini elementele VDV observate deja în defensivă în zonă.
Imaginile geolocalizate postate joi indică faptul că vehiculele blindate ucrainene au avansat la sud de șanțurile antitanc rusești și de obstacolele de tip „dinți de dragon” care fac parte dintr-un triplu strat de apărare și s-au angajat în lupte limitate imediat la vest de Verbove (18 km sud-est de Orihiv). Cu toate acestea, nu este clar dacă forțele ucrainene au rămas pe aceste poziții.
Acesta este primul caz observat de forțe ucrainene care operează cu vehicule blindate dincolo de apărarea rusă în trei straturi. Prezența vehiculelor blindate ucrainene dincolo de ultima linie a actualului dispozitiv defensiv rusesc indică faptul că ucrainenii și-au consolidat suficient de bine breșa făcută prin primele două linii ale acestui strat pentru a trece vehicule prin această breșă.
Forțele ucrainene au suprimat probabil artileria rusă și alte sisteme antitanc din zonă suficient de mult pentru a-și aduce vehiculele în față.
Capacitatea ucrainenilor de a aduce vehicule blindate către – și prin – cele mai formidabile apărări rusești și de a opera aceste vehicule în apropierea pozițiilor defensive rusești pregătite în prealabil sunt semne importante de progres în contraofensiva ucraineană.
Imagini geolocalizate suplimentare publicate miercuri și joi indică faptul că forțele ucrainene au avansat, de asemenea, la vest și sud-vest de Verbove.
Wall Street Journal (WSJ) a scris joi că forțele ucrainene au străpuns cu vehicule blindate principala linie defensivă rusă din vestul regiunii Zaporojie, citând un ofițer ucrainean anonim care luptă în zonă. WSJ a afirmat, de asemenea, că forțele ucrainene au avansat până la marginea localității Novoprokopivka (la 16 km sud de Orihiv), deși ISW nu a observat o confirmare vizuală a acestei informații până joi noapte, când Institutul a publicat ultima sa evaluare.
Forțele rusești care se apără în prezent în vestul regiunii Zaporojie nu au reușit să împiedice forțele ucrainene să avanseze încet, dar constant, de la jumătatea lunii august.