UCRAINA – Autoproclamatele republici Donețk și Lugansk au anunțat o evacuare în masă a locuitorilor regiunii în Rusia, după o pretinsă creștere a bombardamentelor. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă „un scenariu de provocări” conceput de Rusia pentru a justifica un atac. Putin își joacă rolul și întreține scenariul. El i-a ordonat vineri ministrului pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei, conform agenţiei de presa RIA Novosti.
Evenimentele din ultimele 24-48 de ore „fac parte dintr-un scenariu deja în derulare, care constă în crearea de provocări false, apoi în a răspunde la aceste provocări şi, în cele din urmă, în a comite o nouă agresiune împotriva Ucrainei”, a acuzat Blinken într-un discurs la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
„Deşi facem tot ce ne stă în putere pentru a transmite clar că există o cale diplomatică, suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu aceasta este calea în care s-a angajat Rusia”, a spus şeful diplomaţiei americane.
Scenariul pare să fie, într-adevăr activat. Sirenele au început să urle, „avertizând” populația că forțele ucrainiene vor bombarda regiunea.
Autoproclamata Republică Populară Donețk a anunțat, vineri, o evacuare în masă a locuitorilor regiunii în Rusia, după o creștere a bombardamentelor. La fel, autoproclamata Republică Populară Lugansk a emis ulterior o declarație similară.
Canalele separatiste susținute de ruși postează videoclipuri cu ceea ce spun că sunt orfani evacuați din Donețk.
În același timp coloane de mașini ale civililor se întreaptă spre granița cu Rusia.
Denis Pușilin, liderul autoproclamatei Republici Donețk, dar și cealaltă regiune autoproclamată, Luhansk, au anunțat că organizează evacuarea civililor motivând că președintele Ucrainei Volodimir Zelenski va da ordin armatei să atace.
Putin reacționează conform scenariului. Organizează tabere pentru „refugiați”
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei, conform agenţiei de presa RIA Novosti.
„Putin a ordonat ministrului (interimar) să zboare de urgenţă în regiunea Rostov pentru a organiza la faţa locului activitatea pentru a crea condiţii de cazare, pentru a asigura mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ucrainei controlate de separatişti.
Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.
Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rând a femeilor, copiilor şi bătrânilor.
Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.
Cu toate acestea, ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a acuzat vineri Rusia că a răspândit dezinformarea că Kievul plănuia să lanseze atacuri în estul Ucrainei.
”Respingem categoric rapoartele rusești de dezinformare cu privire la presupusele operațiuni ofensive ale Ucrainei sau acte de sabotaj în instalațiile de producție chimică. Ucraina nu desfășoară și nu planifică astfel de acțiuni în Donbas. Ne angajăm pe deplin doar soluționării conflictelor diplomatice”, a scrie el pe Twitter.
De altfel, rebelii susținuți de ruși din estul Ucrainei au acuzat forțele guvernamentale ucrainene că au lansat atacuri în Lugansk și Donețk.
Americanii au anunțat activarea scenariului încă de joi
SUA au anunțat deja că Rusia va încerca să atace Ucraina începând cu un pretext fabricat.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă „un scenariu de provocări” conceput de Rusia pentru a justifica un atac asupra Ucrainei.
Blinken a formulat acuzaţii similare joi în Consiliul de Securitate al ONU.
Tot vineri, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a declarat la rând său că Rusia exercită „o ameninţare absolut inacceptabilă” asupra securităţii europene.
„Această criză nu este o criză ucraineană. Este o criză rusă”, a declarat şefa diplomaţiei germane.
În timp ce Rusia a transmis joi SUA cererile sale strategice privind securitatea în Europa, pentru a dezamorsa criza privind Ucraina, Annalena Baerbock spune că propunerile Moscovei „nu sunt încurajatoare până acum”.
„Vrem să discutăm în orice moment” despre aceste subiecte cu Rusia, dar „nu cu propuneri care pun la îndoială arhitectura de securitate pe care am construit-o împreună” în Europa, a afirmat ea.