Canalele Telegram și presa rusă scriu că avioane fără pilot au atacat o uzină petrolieră din Riazan. Martorii oculari au publicat fotografii și videoclipuri care arată o coloană de fum negru care se ridică deasupra rafinăriei, potrivit BBC. Aceasta este treia instalație petrolieră rusă lovită de drone în două zile.
Agenția TASS relatează, citând serviciile operaționale, că pe teritoriul uzinei petroliere a izbucnit un incendiu.
„Cauza prezumtivă a incendiului este căderea unei drone”, a declarat sursa agenției.
Nu există informații despre victime, notează TASS.
Oficiali ai serviciilor de urgență au confirmat pentru publicația Riazan News că „a avut loc un incendiu” în zona uzinei petroliere.
Oficialii nu au comentat încă situația.
Marți seară, dronele au atacat o rafinărie din regiunea Nijni Novgorod și un depozit de petrol din Orel. Acolo au izbucnit incendii puternice.